Întrebări-cheie

Deși pare contraintuitiv, atunci când investești, este bine să ai un obiectiv bine definit înainte de a efectua orice plasament. Și cât mai mulți bani nu este chiar răspunsul corect, acesta este rezultatul, bine, rezultatul corect ar fi cât mai mulți bani cu riscul maxim pe care îl suporți, sau cum zic americanii „risk-adjusted returns”. Ca să nu mai prelungim suspansul, mai jos putem vedea cele câteva întrebări-cheie la care trebuie să răspunzi înainte de a te apuca să faci faci vreo mișcare.

1. De ce vreau să investesc sau ce vreau să fac cu bani câștigați?

Practic, prin această întrebare îți stabilești obiectivul pe care vrei să îl atingi, fie că este vorba să îți cumperi o casă, o mașină, un cățel, un purcel, o vacanță sau o rezervă pentru la pensie. Este important să ai stabilit de la început obiectivul pentru că sunt momente de piață în care te ia valul și uiți, de fapt, pentru ce investești, ceea ce în final se transforma în pierderi financiare, fie că vorbim despre overtrading, riscuri asumate inadecvat sau alte situații nedorite. Din acest răspuns derivă a doua întrebare.

2. În cât timp doresc să obțin acești bani sau care este orizontul tău investițional?

Dacă vrei îmbogățire rapidă, peste noapte, diversificarea nu te va ajuta dar cel puțin te va proteja, dacă nu ai o experiență investițională amplă, să nu îți pierzi mare parte din bani făcând tranzacții speculative. Deși randamentul investițiilor pe termen scurt implică și o doză de noroc, bursa nu este o loterie ci o o cale pe termen lung către bunăstare financiară. Câte de lung? Măcar 5 ani, deși ideal o perioadă de 20+ este mult mai adecvată – pentru că atunci riscul de a avea pierderi scade semnificativ.

Plecând de la orizontul de timp, poți să începi să îți definești universul investițional, adică instrumentele pe care le ai în vedere pentru a-ți construi portofoliul. Urmează ca acesta să fie restrâns pe măsură ce răspunzi la întrebările următoare.

Și dacă tot suntem la capitolul timp și ai în vedere un anumit randament anual din investiții, poți afla foarte simplu în cât timp îți dublezi banii folosind „Regula lui 72”. Nu trebuie decât să împarți pe 72 la valoarea în procente a unui randamentului vizat și vei obține ca rezultat aproximativ numărul de ani în care îți poți dubla banii investiți. Dacă, de exemplu, țintești un randament anual de 10%, îți poți dubla suma investită în aproximativ 7 ani. Dar pentru asta trebuie sa reinvestești câștigul, iar randamentul să fie același pe întrega perioadă.

3. Care este profilul meu de risc?

Răspunzând la această întrebare vei știi cât ești dispus să pierzi într-un scenariu nefavorabil de piață, practic vei stabili toleranța ta la risc. Astfel, îți vei stabili constrângerea.

În această fază ai definit exact universul de instrumente în care poți să investești și va trebui să te decizi în care dintre ele vei investi. Acum vei ști ce procente din portofoliu vei investi în acțiuni și ce procente în obligațiuni sau alte tipuri de instrumente (derivate, structurate, etc), ce procent din acțiuni vor fi de tip ”value” și ce procent în acțiuni de tip ”growth”, dacă vei investi numai în titluri de stat sau vei opta și către obligațiuni municipale sau corporative, etc.  

Practic, știind cât risc tolerezi poți rula apoi diverși algoritmi de optimizare pentru a găsi un portofoliu care să îți dea cel mai bun randament pentru acel nivel de risc. Adică să ”maximizezi randamentul ajustat la risc”. Dar, ca să nu te adormim cu termeni de genul ”funcția Lagrangeană”, putem trece la următoarea întrebare.

4. Cum obțin randamentele dorite sau cum înmulțesc banii?

Strategia de investiții efectivă trebuie să o găsești singur, însă te asigurăm că ea va suferi ajustări necesare pentru optimizare, pe măsură ce vei acumula cunoștințe și experiență și pe măsură ce condițiile de piață se vor schimba.

Ai în vedere faptul că randamentul investițional va fi compus atât din aprecierea/deprecierea prețului activului  cât și din venitul generat de instrumentul respectiv. Dacă deținem acțiuni putem încasa un dividend sub formă de numerar sau de acțiuni gratuite, iar dacă avem o obligațiune, indiferent de natura ei, putem încasa dobânda aferentă. Mai sunt și alte variante (ex. putem încasa și o primă dacă vindem opțiuni) dar ne limităm pentru acum la conceptele mai simple.

În concluzie, primul pas în construcția oricărui portofoliu e să ai bine stabilit în minte care e scopul investițiilor tale. Sigur, „să fac bani” e ceva ce ne dorim cu toții, dar cu cât mai clar e obiectivul tău, cu atât ai mai multe șanse să îl atingi. Înainte să investești, gândește-te la ce vrei să faci cu banii economisiți pe bursă, care e orizontul de timp în care vrei să-i faci, ce riscuri ești dispus(ă) să îți asumi și ce variante ai la dispoziție pentru multiplicarea banilor.

Cât de utilă ți s-a părut această lecție? Dacă ai sugestii despre cum putem îmbunătăți acest curs, scrie-ne la feedback@investimental.ro