Trenduri

Dacă arunci o privire pe evoluția grafică a instrumentelor financiare vei constata că ele evoluează în trenduri, adică perioade în care prețul are o tendință de creștere, perioade în care scad sau în care evoluția este nehotărâtă, în lateral (range).

Plecând de la această premisă a apărut și expresia “the trend is your friend”. Pe scurt, aceasta înseamnă să investești atunci când tendința prețului este de creștere și să dezinvestești atunci când trendul este de scădere.

Dar cum am putea defini cât mai simplu un trend? Pe scurt, trendul este direcția principală pe care o are prețul unui instrument financiar pe un anumit interval de timp  – care poate fi de la minute, la ore, zile, luni, ani sau chiar mai mult.

Atunci când trendul este crescător, într-un anumit interval de timp, vei constata că prețul instrumentului financiar fluctuează astfel încât minimele și maximele locale sunt din ce în ce mai sus.

Dacă trendul este descendent – te vei asigura că minimele și maximele locale vor fi la niveluri din ce în ce mai joase.

Iar dacă prețul evoluează într-o perioadă de timp între un nivel maxim și unul minim vei ști că prețul evoluează în range/în lateral. Cel mai ușor este să vezi graficele de mai jos pentru a înțelege cum poți marca în mod practic 3 categorii de trenduri.

Sursă grafice: Investing.com – https://www.investing.com/charts/live-charts

În concluzie, trendul este direcția principală pe care o are prețul unui instrument financiar pe un anumit interval de timp (minute, ore, zile, luni, ani). Un trend crescător pe un anumit interval de timp este definit de faptul că minimele și maximele locale ale prețului sunt din ce în ce mai sus. În sens contrar, într-un trend descendent minimele și maximele locale vor fi la niveluri din ce în ce mai joase. Iar dacă prețul evoluează în range, prețul instrumentului nu va depăși un nivel maxim și unul minim.

Cât de utilă ți s-a părut această lecție? Dacă ai sugestii despre cum putem îmbunătăți acest curs, scrie-ne la feedback@investimental.ro