Înțelegerea contractelor cu opțiuni poate fi o provocare la început și uneori și ulterior, dar în faza aceasta nu intrăm în detalii și vei afla doar aspectele esențiale.
Așadar, Opțiunea este un contract prin care se stabilesc detaliile unei tranzacții (cantitate și preț) ce ar putea avea loc în viitor cu un anumit activ suport. Cumpărătorul opțiunii va plăti în prezent vânzătorului o sumă de bani (“primă”), primind în schimb dreptul ca la (sau până la) o scadență viitoare să exercite opțiunea. Adică, el va putea să ceară vânzătorului opțiunii realizarea tranzacției cu activul suport în condițiile agreate la momentul încheierii contractului.
Partea frumoasă este că sunt doar 2 tipuri de opțiuni pe care le poți tranzacționa. Astfel, în funcție de tipul tranzacției agreate (cumpărare sau vânzare a activului suport) opțiunile sunt de cumpărare („Call”), respectiv de vânzare („Put”).
La un Call cumpărătorul opțiunii va avea dreptul (nu și obligația) să solicite vânzătorului opțiunii să cumpere de la acesta cantitatea stabilită din activul suport (de regulă 100 unități) la prețul agreat („preț de exercitare” sau “strike”).
În situația unui “Put” cumpărătorul opțiunii va avea dreptul (nu și obligația) să solicite vânzătorului opțiunii să-i vândă acestuia din urmă activul suport care este obiect al contractului, în cantitatea (de regulă 100 unități) și la un prețul de exercitare stabilit anterior.
În concluzie, atât la opțiunea Put cât și la Call, Vânzătorul încasează Prima la inițierea opțiunii și va trebui să satisfacă cererea cumpărătorului în limitele agreate, dacă acesta din urmă va fi dorit să exercite opțiunea. Ce mai trebuie să știi – la un Call riscul teoretic al Vânzătorului este nelimitat, în timp ce la un Put el este limitat la valoarea cantității agreate din activul suport. În orice situație, Cumpărătorul opțiunii nu poate pierde mai mult decât prima plătită, nefiind obligat să exercite opțiunea dacă nu dorește.
După momentul la care pot fi exercitate, opțiunile pot fi “americane” (exercitate oricând înainte de scadență) sau „europene”(exercitate numai la scadență).
Probabil că ai auzit de expresiile ”în bani” (ITM –„in the money”), ”la bani” (ATM –„at the money” sau ”near the money”) sau ”în afara banilor” (OTM –„out of the money”). Și ele se referă tot la opțiuni, respectiv la raportul dintre prețul de exercitare și prețul spot al activului suport.
Astfel, pentru o opțiune “call” atunci când prețul din piață al activului suport este mai mare decât prețul de exercitare se spune ca opțiunea este ”în bani”. Când prețurile sunt sensibil apropiate se spune că opțiunea este ”la bani” iar când prețul din piață este mai mic, opțiunea este ”în afara banilor”. Pentru o opțiune “put” lucrurile stau invers: când prețul din piață al activului suport este mai mic decât prețul de exercitare se spune ca opțiunea este ”în bani”. Când sunt foarte apropiate opțiunea este ”la bani” iar dacă prețul activului-suport este mai mare decât prețul de exercițiu opțiunea este ”în afara banilor”.
Opțiunea este un contract prin care se stabilesc detaliile unei tranzacții ce ar putea avea loc în viitor cu un anumit activ suport. Există două tipuri de opțiuni: cumpărare (Call) și vânzare (Put), fiecare având un anumit risc și o anumită limitare. Opțiunile pot fi exercitate ”american” sau ”european” și există expresii specifice care se referă la raportul dintre prețul de exercitare și prețul spot al activului suport.